
Bătălia pentru primăria Bucureştiului, în care s-au înscris nu mai puţin de 20 de candidaţi, va fi, duminică, punctul culminant al alegerilor locale din România, un veritabil test de popularitate pentru premierul Călin Popescu Tăriceanu, relatează AFP.
Cele trei partide principale au lansat artileria grea pentru cucerirea capitalei: fostul ministru de Interne Vasile Blaga, din partea Partidului Democrat Liberal (PDL, aflat în opoziţie şi apropiat preşedintelui Traian Băsescu), ministrul Transporturilor, Ludovic Orban, reprezentant al Partidului Naţional Liberal (PNL, aflat la putere) şi fostul ministru al Justiţiei Cristian Diaconescu, pentru social-democraţi (PSD, opoziţie).
Un disident al PSD-ului, Sorin Oprescu, a stricat însă planurile. El conduce în sondaje cu o treime din intenţiile de vot, cu câteva zile înainte de scrutin, dar diferenţa s-a redus în raport cu democrat-liberalul Blaga. Chirurg în vârstă de 57 de ani, de două ori candidat al PSD-ului pentru acest post, Oprescu a profitat de imaginea unui martir, datorată scandalurilor din justiţie legate de validarea candidaturii sale şi a etichetei de “independent”.
“Sătui de disputa permanentă între partidele politice, alegătorii caută o alternativă (…). Oprescu a apărut ca o alternativă pentru că face obiectul unui atac, care pare nedrept, din partea adversarilor săi”, apreciază analistul Cristian Pârvulescu.
Dreapta, care se află la putere în capitală după revoluţia din 1989, pare a fi pusă în dificultate, cel mai probabil pentru că principalele partide reprezentative (PDL şi PNL) sunt rivale.
Potrivit unora, această pierdere de viteză se explică şi prin fenomenul de transfer al electoratului cu venituri medii şi mari, în mod tradiţional liberal, în afara spaţiului administrativ al capitalei.
Indiferent că sunt de dreapta, stânga, independenţi sau de altă orientare, candidaţii nu au prezentat propuneri foarte diferite pentru rezolvarea problemelor de trafic, un adevărat coşmar, pentru dispunerea clădirilor noi şi pentru subiectul recurent al câinilor comunitari.
La nivel naţional, PDL pare a fi capabil să rămână lider dar pare să se reducă diferenţa faţă de PSD, care vrea îşi refacă imaginea până la alegerile legislative prevăzute pentru sfârşitul anului.
Acestea vor fi şi un test de popularitate pentru PNL, partidul premierului Călin Popescu Tăriceanu, afectat de numeroase scandaluri.
Potrivit analiştilor, nu s-a înregistrat nici o schimbare majoră la nivelul oraşelor importante, de exemplu în Constanţa, unde controversatul Radu Mazăre ar urma să obţină cel de-al treilea mandat, fără a ajunge în al doilea tur de scrutin programat pentru 15 iunie.
Preşedinţii consiliilor judeţene vor fi desemnaţi prin vot uninominal pentru prima oară în România, în urma unei modificări recente a legii electorale
Supranumiţi “baroni locali” de presă, aceştia vor avea o importanţă sporită pentru că vor avea un cuvânt de spus în alocarea fondurilor europene de care va dispune România, membră a Uniunii Europene din ianuarie 2007.
Un total de 53 de partide politice şi-au prezentat candidaţi, cărora li se adaugă peste 4.000 de independenţi, pentru cele 3.184 de posturi de primar şi aproape 41.000 de locuri pentru consilieri locali disputate în acest scrutin.
sursa: Mediafax